Preşedintele Rusiei nu crede că ar fi necesar să se întâlnească cu Joe Biden. Vladimir Putin, a afirmat, vineri, că în prezent nu există negocieri pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, deşi Kremlinul semnalase dorinţa unei întâlniri.
„Nu văd necesitatea unei întâlniri, în momentul de faţă nu există nicio platformă de negocieri” pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, a declarat Vladimir Putin, conform Le Monde, la finalul Conferinţei pentru Interacţiuni şi Consolidarea Încrederii, din Astana, Kazahstan.
„Trebuie să-l întrebăm dacă este pregătit să aibă astfel de discuții cu mine sau nu”, a mai spus Putin, referindu-se la preşedintele american.
Cu câteva zile în urmă, Joe Biden a afirmat că nu exclude o posibilă întâlnire cu Vladimir Putin în timpul summitului G20 la jumătatea lunii noiembrie în Bali. „Rămâne de văzut”, a spus președintele SUA.
Putin a mai spus că nu este sigur dacă va participa la summitul Grupului G20 din noiembrie, unde Kremlinul semnalase că ar putea fi organizată o întâlnire cu Joseph Biden.
Președintele rus Vladimir Putin nu pierde nicio ocazie de a vorbi despre folosirea unui posibil atac nuclear asupra Ucrainei. În timp ce unii consideră strategia lui Putin drept o armă de șantaj, alții sunt îngrijorați că acesta ar putea, într-un final, să recurgă la gestul nebunesc de a apăsa butonul roșu. Analistul politic Bogdan Teodorescu spune, într-un interviu pentru Gândul, că Putin se folosește de ipoteza nucleară pentru a atrage atenția că jocul nu se termină atât de simplu, marjând pe ideea că are, în plus, acest arsenal și acest buton pe care le poate folosi dacă situația o impune.
Un fost parașutist rus, dar și dezertor refugiat în Franța, Pavel Filatyev a ales să împărtășească câteva dintre momentele groaznice trăite în plin război și să spună lumii ce se întâmplă cu adevărat în Rusia.
„Putin a pierdut deja şi va continua să piardă. Îşi bate din ce în ce mai multe cuie în propriul sicriu”, a spus el.